CUMPĂRĂ ROVINIETA ONLINE ȘI SCAPĂ DE AMENDA CNAIR

rovinieta online

Cea mai bună soluție pentru a sta departe de amenzile CNAIR este să cumperi rovinieta online dar nu de oriunde ci prin intermediul roviniete.online.

Amenzile CNAIR ne-au speriat pe toți în ultimii ani, în special de când instituția publică însărcinată cu distribuția și verificarea taxei de drum a împânzit România cu peste 100 de camere fixe, nu mai spunem despre suplimentarea numărului de echipaje mobile.

Partea cea mai enervantă legată de aceste amenzi este că din cauza legilor și a birocrației din România, acestea nu ajung niciodată a doua sau a treia zi la contravenient, ajung însă după luni bune de când acesta a fost surprins fără rovinietă valabilă.

Din acest motiv, aceste amenzi devin de cele mai multe ori surprize total neplăcute, nu mai spunem despre modul în care legea interpretează în România luarea la cunoștință a contravenientului despre procesul verbal de amendă.

După cum știm, în România este suficient să lase poștașul avizul de la scrisoarea recomandată și se consideră că luarea la cunoștință a fost îndeplinită. Nu interesează pe nimeni dacă persoana respectivă este plecată sau în spital.

Astfel, au existat și există multe cazuri în care amenda minimă plătibilă în 2 săptămâni de la luarea la cunoștință devine maximă doar pentru că oamenii nu sunt anunțați în mod eficient de existența lor.

Statul român prin CNAIR se pare că are la dispoziție 4 luni să anunțe pe cineva despre o amendă, dar contravenientul are la dispoziție doar 2 săptămâni de când cineva îi lasă o hârtie în cutia poștală, să achite jumătate din amenda maximă.

Cumpără rovinieta online și scapă de amenda CNAIR

Șoferii care decid să cumpere rovinieta online pot scăpa efectiv de amenzile CNAIR prin intermediul alertelor emise de portalul roviniete.online în cadrul serviciului său de alertare.

Cu alte cuvinte, când un șofer cumpără o rovinietă prin intermediul acestui portal, cu o valabilitate mai mare de 30 de zile, se activează automat un sistem de alertare care-l va înștiința pe acesta cu puțin timp înainte ca taxa de drum să expire.

Alertele sunt trimise prin e-Mail și SMS și sunt aur curat pentru majoritatea șoferilor încălțați cu amenzi de CNAIR în ultimii 5 ani, întrucât peste 95% dintre cei amendați au uitat pur și simplu că au taxa de drum expirată.

Practic, fiind puși în gardă cu puțin timp înainte ca rovinieta să expire, șansele ca cei de la CNAIR să se mai bucure de banii munciți ai oamenilor scad destul de mult, pentru că nimeni nu riscă 275 RON amendă când poate achita minim 12.44 RON pe zi.

Ce faci dacă nu mai știi când îți expiră rovinieta

Dacă nu mai știi când îți expiră rovinieta, astfel încât să stai departe de amenzile CNAIR cumpărându-ți altă rovinietă, poți să folosești serviciul de verificare rovinietă pus la dispoziție de roviniete.online.

Este un serviciu de asemenea gratuit care funcționează destul de simplu și rapid. Verificarea se face în baza numărului de înmatriculare al vehiculului și durează doar câteva secunde.

Portalul nu face altceva decât să interogheze baza de date a celor de la CNAIR pentru a oferi un răspuns valid. Există multe situații în care oamenii au cumpărat rovinieta din benzinărie și în timp au pierdut efectiv chitanța.

Ne mai știind când anume expiră taxa de drum, este riscant să pleci cu mașina în afara localității, încercând să fentezi drumurile unde CNAIR a anunțat că există cameră fixă pentru verificarea rovinietei.

Cel mai simplu este să folosești serviciul de verificare rovinietă disponibil pe roviniete.online astfel încât să fii întotdeauna sigur dacă ești la adăpost sau nu de potențiale plicuri negre pline cu amenzi trimise de cei de la CNAIR.

Tagged: