Marele om de cultura Nicolae Iorga, istoricul cu 8 titluri DOCTOR HONORIS CAUSA acordate de universitati celebre

Nicolae Iorga rămâne cel mai reprezentativ istoric român. În același timp, contribuțiile sale fundamentale despre istoria altor state îl situează în galeria marilor cercetători ai lumii. Și, așa cum aflăm de la Mihaela Voicea, muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, această poziție i-a fost răsplătită cu numeroase titluri de DOCTOR HONORIS CAUSA din partea unor universități de prestigiu, dar și onorante oferte de cursuri la Sorbona, prezidarea de întâlniri internaționale de profil, întemeierea de așezăminte culturale (Școala română de la Fontenay-aux-Roses, de lângă Paris, Casa romena de la Veneția etc), publicarea, în premieră, a unor documente din arhive multicentenare (ca cea de la Dubrovnik, vechea Ragusa).

TITLURI:

– 1920 – Doctor Honoris Causa Universitatea Strasbourg
– 1923 – Doctor Honoris Causa Universitatea Lyon
– 1926 – Doctor Honoris Causa Universitatea Genova
– 1930 – Doctor Honoris Causa Universitatea Oxford
– 1932 – Doctor Honoris Causa Universitatea din Paris,
– 1932 – Doctor Honoris Causa Universitatea La Sapienza
– 1932 – Doctor Honoris Causa Universitatea Stefan Batory
– 1932 – Doctor Honoris Causa Universitatea Comenius

Iată ce afirma la Oxford istoricul britanic Poynter în discursul ținut la ceremonia prin care lui Nicolae Iorga i s-a conferit titlul de doctor honoris causa:
„Vă prezint un bărbat în multe învățat și a multe scriitor pe care dacă aș voi să-l numesc Titu Liviu al Daciei sale Transdanubiene ar fi să ascund ceea ce trebui rostit mai înainte de toate, anume că el a scris opere istorice în patru limbi, că a mers până la izvoarele cele mai ascunse, că a prefăcut în piese de teatru povestiri istorice și a împletit numele său cu însăși istoria. Căci nu a descris numai faptele românilor, nu a publicat numai monumentele și a străbătut cu o curiozitate ca a lui Pliniu arta, sălașurile mănăstirile lor, el a urmărit analele turcești, pe o întindere a cinci secole, în tot atâtea tomuri le-a, precum a cercetat și obiceiurile și așezămintele tuturor neamurilor din părțile de miazăzi și soare răsare ale Europei. Căci nimeni nu se bucură în atare privință de o mai mare și mai răspândită faimă în lumea științifică.ˮ

 

*A studiat pentru prima dată în străinătate în Italia (aprilie și iunie 1890), apoi în Franța, unde a urmat cursurile École pratique des hautes études.A contribuit la Encyclopédie française, recomandat personal de slavistul Louis Léger. Reflectând asupra trecutului, a menționat: „Nu am mai avut niciodată atât de mult timp la dispoziție, atât de multă libertate de spirit, atâta bucurie de a învăța de la acele mari figuri ale omenirii […] ca atunci, în vara anului 1890.” În timp ce se pregătea pentru a-și lua a doua diplomă, Iorga a devenit și mai interesat în filologie, învățând englezagermană și bazele altor limbi germanice. În 1892, a fost în Anglia și în Italia, căutând surse istorice pentru teza în limba franceză despre Philippe de Mézières, un francez care a participat la Cruciada Alexandriană. Între timp a devenit contribuitor al Revue Historique, un jurnal academic francez.

Oarecum nesatisfăcut de educația în Franța,Iorga și-a prezentat disertația și, în 1893, a plecat pentru a se înscrie la programul de doctorat al Universității din Berlin. Lucrarea sa despre Thomas III Marquis de Saluces nu a fost primită pentru că Iorga nu a studiat trei ani înainte, așa cum se cerea. Ca alternativă, a spus că lucrarea este în întregime propria sa muncă, dar afirmația sa a fost invalidată tehnic, considerându-se că lucrarea sa a fost redactată de un mai bun vorbitor de limbă germană, ale cărui intervenții nu au modificat esențialul lucrării.I s-a permis să-și dea doctoratul la Universitatea din Leipzig; pentru lucrarea sa, revizuită de o comisie formată din trei savanți germani (Adolf Birch-HirschfeldKarl Lamprecht și Charles Wachsmuth), i s-a acordat diploma în august. Pe 25 iulie, Iorga a mai primit și diploma de la École pratique pentru munca anterioară depusă la Philippe de Mézières, analizată de o comisie formată din Gaston ParisCharles Bémont și alții. Și-a petrecut timpul chestionând surse istorice din arhivele din BerlinLeipzig și Dresden. Între 1890 și sfârșitul lui 1893, a publicat trei scrieri: debutul în poezie (PoeziiPoeme), primul volum al seriei Schițe din literatura română (1893; al doilea în 1894) și lucrarea din Leipzig, tipărită în Paris ca Thomas III, marquis de Saluces. Étude historique et littéraire

Acest articol a fost preluat de pe Reusita
sursa foto: Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova