Când este necesar să achiziţionezi un nou birou pentru copii

Amenajarea camerei celui mic poate fi o sarcină dificilă pentru orice părinte. Dificultatea sarcinii este cauzată în mare parte de multitudinea de oferte de pe piaţă, de faptul că mobilierul trebuie adaptat sau chiar înlocuit pe măsură ce cel mic creşte, de diferenţa de opinii şi nu în ultimul rând de preţ.

Atunci când vine vorba de alegerea unui birou potrivit pentru cel mic, lucrurile se complică poate şi mai mult, din acest motiv în continuare îţi vom prezenta câteva aspecte pe care să le ai în vedere, atunci când pleci în căutarea unor birouri copii,astfel încât sarcina ta să fie uşurată. Dar înainte de toate hai să vedem când este necesar să achiziţionezi un birou pentru cel mic, sau când este cazul să îl înlocuieşti pe cel vechi.

  1. Momentul ideal pentru achiziţia unui birou

În cazul în care cel mic preferă să deseneze şi îl vezi mereu căutând un loc in care să se aşeze şi să stea cât mai confortabil, trebuie să ai în vedere achiziţia unui birou. Este important să ştii că un loc dedicat studiului sau activităţilor relaxante, precum desenatul ori construirea de puzzle-uri este util încă de la o vârstă fragedă. Pentru că în acest mod cel mic se va bucura de confort. Bineînţeles, poţi începe cu o măsuţă şi mai apoi apoi cu un birou.

  1. Când trebuie să schimbi biroul vechi

Pe măsură înaintării în vârstă cel mic va fi implicat din ce în ce mai mai des cu activităţi care implică lucrul la birou. Prin urmare, este extrem de important ca biroul să fie adecvat vârstei lui. Dacă observi că poziţia celui mic nu mai este una sănătoasă, iar el nu mai sta confortabil, atunci când studiază, este momentul să schimbi biroul cu unul nou.

Ghid de alegere a biroului potrivit

Înălţimea biroului

Primul aspect pe care trebuie să îl ai în vedere este înălţimea biroului. Iar această decizie va fi influenţată în primul rând de înălţimea şi vârsta copilului. Spre exemplu, dacă vorbim despre un preşcolar, poţi avea în vedere un birou cu o înălţime de 40 de cm, pentru un elev de 7 ani un birou cu o înălţime de aproximativ 50 de cm, iar pentru un copil care deja a trecut în etapele de dezvoltare superioare este indicat un birou cu o înălţime cuprinsă între 60 şi 70 de cm. Însă, nu uita că înălţimea celui mic este extrem de importantă, prin urmare, primul lucru pe care trebuie să îl afli, dacă nu il ştii încă, este înălţimea copilului.

Confortul

Al doilea aspect pe care trebuie să îl ai în vedere este confortul oferit de biroul, pe care doreşti să îl achiziţionezi. Un birou trebuie să îi ofere celui mic tot confortul de care acesta are nevoie, indiferent de situatie. Mai trebuie să ştii că un birou inadecvat şi incomod va influenţa în mod direct atât sănătatea celui mic, cât şi progresul şi calitatea muncii sale.

Calitatea materialelor

Chiar dacă te gândeşti că în viitorul apropiat va trebui să înlocuieşti biroul actual cu unul nou, asta nu înseamnă că nu trebuie să achiziţionezi un produs de calitate. De ce este important să ai în vedere un produs realizat din materiale de calitate? În primul rând, un birou de calitate vă rezista o perioadă mai lungă de timp, iar dacă în timp el nu va mai fi potrivit pentru copilul tău, îl poţi vinde cu uşurinţă pentru că el s-a păstrat într-o formă decenta. De asemenea, trebuie să ştii că un birou de calitate vă influenţa în mod direct sănătatea şi siguranţă copilului.

Ajustabilitate

Dacă nu îţi doreşti să schimbi biroul des, poţi opta pentru un mobilier reglabil. Mobilierul reglabil dispune de mai multe părţi mobile, iar astfel poate fi reglat în funcţie de înălţimea celui mic. Unele modele îţi permit chiar reglarea spaţiului de lucru, adica a blatului, astfel încât cel mic să beneficieze de tot confortul, în activităţile pe care le întreprinde.

Compartimentare

Spaţiile de depozitare sunt extrem de importante. Chiar dacă la prima vedere cel mic nu are foarte multe lucruri destinate studiului, în timp se vor aduna din ce în ce mai multe. Spaţiile de depozitare îl vor ajuta pe cel mic să îşi depoziteze toate lucrurile, menţinând camera aerisita şi ordonată.