20 mai – Ziua Mondiala a Albinelor Ziua Mondiala a Albinelor

România are o îndelungată tradiţie în domeniul creşterii albinelor şi a realizării de produse apicole! Trebuie știut că, pentru a veni în sprijinul apicultorilor, Guvernul a aprobat cel mai mare sprijin acordat vreodată acestui sector. Noul Program Național Apicol are un buget de 30 de milioane de euro!

În UE, 78% din flora autohtonă și 84% din culturi depind parțial sau pe deplin de polenizatori precum albinele.

Polenizatorii asigură reproducerea plantelor, pentru hrănirea noastră cu alimente sănătoase și pentru producția agricolă anuală a UE în valoare de aproximativ 15 miliarde EUR.

 UE a pus în aplicare o serie de măsuri benefice pentru polenizatori, cum ar fi protejarea habitatelor lor naturale prin legislația UE privind natura, sprijinirea apiculturii și restricții privind utilizarea pesticidelor dăunătoare albinelor. Rețeaua de zone protejate Natura 2000 din UE asigură multe habitate de importanță vitală pentru polenizatori.

*Ziua Mondială a Albinelor se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 20 mai în scopul evidenţierii importanţei albinelor pentru umanitate şi necesităţii protejării acestora, dar şi a altor polenizatoare.

Data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773) considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne. Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia.

Acest articol a fost preluat de pe: Bucuresti Business